Sunt convinsa ca pentru multi dintre noi camera copilariei are o valoare emotionala speciala. E primul loc despre care simtim ca ne apartine, micul nostru univers prietenos si vesel. Din aceasta cauza, dar nu numai, ne-am dorit ca Rita sa aiba o camera potrivita cu personalitatea si spiritul ei independent. Si, in sfarsit, am terminat cu renovarea. Am spus la revedere camerei de bebelus, pe care am transformat-o intr-una de…SURIOARA MARE.:)
De fapt, chiar inainte sa se nasca Rita, ne gandeam ca imediat ce ajungem cu ea de la maternitate o instalam in camera ei. Dar socoteala de-acasa nu s-a potrivit cu cea din targ. Pentru ca am alaptat-o, mi-era greu sa fac naveta toata noaptea, asa ca primele 3 luni a stat in patut, in dormitorul nostru. Apoi am mutat patutul in camera ei de bebelus, pana de curand, cand ni s-a parut ca e timpul sa adaptam decorul potrivit etapei din viata ei.
Mi-am dorit un loc vesel, dar nu neaparat copilaresc, ci unul care sa reflecte lucrurile care ii plac, vacantele in care se simte atat de bine, apropierea de natura, esentiala pentru noi. Si pana la urma, am gasit ideea, care odata pusa in practica, reflecta exact modul cum am gandit.
CONTINUAREA PE lauracosoi.ro